Petru Negură. Nici eroi, nici trădători. Scriitorii moldoveni și puterea sovietică în epoca stalinis
Studiul lui Petru Negură reprezintă o analiză bourdieusiană a formării și funcționării câmpului literar moldovenesc în timpul stalinismului, precum și a transformărilor acestuia de după aceea. La bază o lucrare academică, cartea este bine documentată, folosind date de arhivă în trei limbi din România, Republica Moldova și Rusia, lucru mai rar accesibil pentru cercetători. Cartea explorează impunerea realismului socialist în Moldova, dar totodată, prin acesta și uneori împotriva sa, crearea unei identități sovieto-moldovenești prin intermediul literaturii. Analiza lui Negură se concentrează asupra traiectoriilor istorice și biografice ale principalilor autori, dar oferă și o analiză a conținutului operei acestora. Capitolul V (O interpretare a literaturii moldovenești din perspectivă discursivă) – care pe urmele lui Katerina Clark (The Soviet Novel. History as Ritual) oferă o analiză detaliată a principalilor tropi ai realismului socialist moldovenesc– este și cel mai reușit.
Chiar titlul volumului indică însă obiecția ce se poate ridica studiului detaliat al ui Negură. Nici eroi, nici trădători exprimă încercarea autorului de a muta discuția din zona maniheistă privind responsabilitatea autorilor din perioada comunistă în raport cu puterea politică. În versiunea post-comunistă (și anti-comunistă) a istoriei, scriitorii au fost fie colaboratori, fie dizidenți, fără cale de mijloc – operele acestora fiind complet lipsite de valoare poetică, ci doar de încărcătură politică. Răspunsul lui Negură la această dihotomie este de (re)integrare a operelor realismului socialist (și a autorii lor) într-un câmp social mai amplu, care cuprinde atât comanditarii politici, cât și consumatorii acestora (publicul larg, elevii prin manualele școlare, etc), această fandare teoretică având rolul de a dedramatiza relația scriitorilor cu puterea politică. Însă recursul la sociologia literaturii (salutar pentru a ieși din eternele lupte culturale ale anti-comunismului) nu poate escamota cu totul discuția despre relația literaturii cu puterea politică. Identificând o autonomie foarte limitată a câmpului literar în raport cu cel politic (care pare că reușește să își subordoneze toate sferile vieții), Negură rămâne în orizontul interpretărilor totalitare despre stalinism și comunism în general. Nici eroi, nici trădători, în stalinism, scriitorii – precum toată lumea – nu pot fi decât niște victime.
Publicat pe CriticAtac.
