Literatura de peste Prut din perspectivă sociologică
Excelenta carte a lui Petru Negură Nici eroi, nici trădători. Scriitorii moldoveni și puterea sovietică, apărută în ediție românească la Editura Cartier din Chișinău anul trecut, după ce apăruse în franceză în 2009 la Paris, a avut parte de o primire curioasă, contradictorie, pe cele două maluri ale Prutului. Sigur, dincoace de Prut, unde sociologia literaturii are un exerciţiu cu oarece tradiţie, receptarea a fost mai uniform favorabilă. Dincolo de Prut, însă, receptarea a fost mult mai tumultuoasă. Critica de orientare estetică a fost cea mai pornită contra sa, pe motiv că autorul ar fi scăpat din vedere specificul literaturii! Acești critici au fost de fapt victimele unei neînțelegeri, ai unui malentendu – literatura are un specific diferit cînd este abordată sociologic față de perspectiva propriei lor poziții, iar acest fapt este legitim. Rezumînd, sociologia literaturii, după cum îi sună și numele, explorează multiplele dimensiuni sociale ale literaturii – instituții literare, relațiile acestora și ale agenţilor literari cu spațiul social și puterea politică, imaginarele sociale puse în mișcare de literatură etc. Sociologia literaturii nu neagă legitimitatea abordării estetice a fenomenului, nu contestă privirea literaturii în literaritatea sa, o pune doar între paranteze, lăsînd această preocupare în seama diverselor orientări din critica și istoria literară. Dacă înțeleg oarecum acest gen de critici, îmi este mai greu să înțeleg primirea de care s-a bucurat cartea din partea Dlui Andrei Ţurcanu, despre care n-aș putea spune că nu este calificat în utilizarea instrumentarului sociologic și socio-istoric. Ultima oară pe pagina de FaceBook, cu multipli admininstratori, Moldova People, ca răspuns la o postare a mea în care apreciam sumar cartea și îmi exprimam entuziasmul că aceasta urma să fie lansată la Iași, Dl Ţurcanu încearcă să îmi taie elanul, ca să spun așa, spunînd că, deși utilizează unele concepte din sociologia literaturii occidentală, cartea Dlui Petru Negură rămîne tributară viziunii sovietice asupra literaturii din Moldova!
Citisem cartea cu mare atenție și n-am sesizat nici urmă de asemenea reziduuri ideologice, dar am simțit nevoia s-o iau din nou la consultat, pentru că am o părere favorabilă îndeobște despre ceea ce scrie Dl Andrei Ţurcanu! Nici de această dată, nu am găsit nimic condamnabil ideologic, pentru simplul motiv că Dl Negură nici nu face operă de ideologie, ci de știință, sigur în măsura în care sociologia literaturii este o știință – și mulți autori, de la Escarpit la Bourdieu și urmașii acestuia, s-au străduit, eu spun că destul de convingător, să ne dovedească asta. De altfel, Petru Negură este, ca să spun așa, un produs, excelent!, al educației universitare și al cercetării occidentale. Student la Iași între 1991 – 1996, elev al Școlii Doctorale Francofone în Științe Sociale, la București între 1999 – 2000, doctor în sociologie la École des Hautes en Sciences Sociales din Paris în 2007, autorul a beneficiat și de numeroase stagii de pregătire/ cercetare în prestigioase instituții din Germania, Franța, Statele Unite etc, în vremea din urmă, fiind și profesor sau cercetător invitat la multe de acestea! Greu de priceput de unde ar fi putut prelua reziduurile ideologiei sovietice un autor cu un asemenea parcurs academic, pe deasupra născut în 1974! De altfel, cum spuneam, nu am găsit nici urmă de așa ceva, nici la prima lectură a cărții, nici la recitirea la care am supus-o, după alerta declanșată de Dl Andrei Ţurcanu. Încercînd să-mi dau seama de unde pleacă pornirea excesiv de critică și nederaptă pe deasupra a remarcabilului intelectual de la Chișinău, nu reușesc să-mi conturez un răspuns în afara paradigmei unei anume invidii colegiale, deși mai vîrstnicul cărturar ar fi trebuit să fie mai degrabă bucuros că această disciplină relativ nouă și-a găsit un reprezentant atît de viguros format în ținutul de peste Prut. Sigur, Petru Negură este un strălucit reprezentant al orientării franceze din sociologia literaturii, îndeosebi a școlii create de Pierre Bourdieu, iar una din sursele teoretice ale acestei școli este, fără îndoială marxismul, poate prea mult în opinia mea, dar asta nu contează în spațiul discuției! Dar PB nu este nici stalinist, nici măcar marxist de strictă obediență, ci un autor destul de critic cu sursele sale, de altfel multiple. Pînă la întîlnirea mea cu opera lui Pierre Bourdieu, pe la jumătatea anilor 80, pe care o datorez lui Mihai Dinu Gheorghiu, care mi-a pus la dispoziție puzderie de cărți, începînd cu celebra Homo Academicus și sfîrșind cu studii chiar de sociologia literaturii ale discipolilor, am și tradus cîteva, aș fi primit cartea Dlui Negură similar cu receptarea de care a avut parte din partea criticii estetice, deși sînt (și) sociolog ca tip de formare academică inițială! Nu cred, totuși, că aș fi formulat judecăți precum cele ale Dlui Andrei Ţurcanu! Las vremii să lămurească acest mister...
În ce mă privește, cred că nu mai putem înțelege ce s-a întîmplat în literatura din Moldova în epoca sovietică, sub dimensiunea socio-politică a acestei, fără a consulta cartea Dlui Negură și acesta este deja un foarte mare cîștig! Cîștigul mai mare pentru întreaga cultură de limbă română este, desigur, apariția la vedere a unuia din cei mai importanți sociologi ai literaturii de pe ambele maluri ale Prutului, un autor de formație și anvergură europene deja dovedite - și aici, dar și acolo, în Occidentul acela care ne obsedează. Să fie într-un ceas bun pentru toată lumea!
Articol apărut în revista Bucovina Literară, nr. 3-4 (289-290), martie – aprilie 2015.
